50 Shades Trilogy

Mi-a luat ceva timp sa ma hotarasc sa citesc prima carte pentru ca nu prea mi se parea interesant titlul incat sa ma ostenesc sa citesc despre ce este vorba in carte, insa a devenit asa de populara incat vezi cate ceva despre ea oriunde iti arunci privirea!

Dupa cum cred ca ati auzit deja, cele 3 carti contin mult sex si ceva fetish-uri. Insa nu despre asta vreau sa vorbesc.
Vreau sa vorbesc despre iubirea si dragostea din aceasta poveste.
In primul rand, actiunea se petrece in cel mult o luna (nu le-am citit pe toate 3, m-am oprit pe la jumatea celei de-a doua carti, dar am citit rezumate online).Deci se cunosc, se indragostesc si se decid sa se casatoareasca intr-o luna. Stop! Pana aici!

Inteleg partea unde ei se indragostesc, inteleg ca sunt atrasi unul de altul din punct de vedere sexual incat fata respectiva este pe punct sa-i accepte preferintele sexuale. Pana aici.
Insa partea unde ea ii schimba personalitatea radical in doar cateva saptamani si unde se iubesc asa de mult incat se hotarasc sa se casatoreasca in astea cateva saptamani, e prea ridicol!
Nu am vazut in viata mea si nu am auzit nicaieri, in afara de carti ca astea, de cineva care sa se deschida asa in fata altei persoane in doar cateva saptamani. Unora le ia ani buni sa cunoasca persoana de langa ei, iar domnisoara Anna l-a facut pe Grey sa-si dezvaluie personalitatea asa repede? Si culmea, ca in afara de partea cu fetish-urile, absolut tot era pe placul ei!!! Ok, unde sa cumpar si eu un bilet la Loteria Relatiilor?

Si toate mentionate mai sus, rezulta la decizia de a se casatori. Nu-i de mirare ca in lume exista divorturi la o luna dupa casatorie,daca mai sunt si altii care se hotarasc sa se casatoreasca in doar cateva saptamani.


Ceea ce ma deranjeaza pe mine nu este faptul ca s-au scris carti ca acestea, ci faptul ca o parte din adolescenti cred ca asta este iubirea si relatii ca aceasta sunt ideale!!!!!!! Iar unii nu se invata minte nici cand ajung la maturitate, trecuti prin 3752443 relatii esuate si cu dublu numar de rani in suflet!

Si uite asa vezi pe boguri adolescenti care isi taie propriul corp pt ca i-a parasit iubita/iubitul si se plang ca nu au relatia perfecta asa cum au citit ei prin carti (ca astea) si prin filme (ca alea de la Disney). Si uite asa vezi tot felul de poze pe Facebook care mai de care mai artistice cu texte de genul "Ti-am dat viata, dar m-ai tradat" postate de copii de 16 ani.

Si mai mult ma deranjeaza ca nimeni nu vorbeste despre cum sunt relatiile in lumea reala!! De ce? Pentru ca oamenilor le este rusine sa vorbeasca despre relatiile lor care difera de idealul din mass-media!

Eu la randul meu am fost influientata de astfel de idealuri si am fost ranita. Dar am stat si am cugetat si am meditat asupra trecutului si m-am invatat minte. Insa ceea ce ma doare cel mai mult este faptul ca nu s-a gasit nimeni sa-mi deschida ochii. Nici chiar mama sau surorile mele. Am invatat lectiile din propriile mele greseli.

Asa ca dragilor , nu confundati atractia fizica cu dragostea, deschideti bine ochii sa vedeti cum e persoana cu care va intalniti. Nu va legati de o persoana care va place fizic. Nu imbracati persoana nou intalnita intr-un nor de calitati, care mass-media va impune ca sunt ideale, pana viata va forteaza sa-i vedeti fata reala. Nu, nu e vina acelei persoane si nu! nu s-a schimbat, ci pur si simplu ati refuzat voi sa-i vedeti fata reala. Si nu! nu-i o persoana oribila, ci pur si simplu nu e persoana potrivita pentru voi. Si nu in ultimul rand, nu confundati  sexul cu iubirea.


Am decis sa scriu aceasta postare pentru ca inca mai vad trilogia asta in reviste descrisa ca mare opera literara si chiar tin legatura cu un adolescent care isi provoaca rani si vrea sa se sinucida pentru ca l-a parasit iubita si tot vad pe Facebook poze cu sfaturi si citate despre relatii care sunt pur si simplu ridicole, venite pana si de la adulti.

Weekend cu camile si cu mare

In primul rand vreau sa vorbesc depre ce ma deranjeaza ca nu pot sa tin in mine, ma enerveaza prea tare.

Desi stiam in mare parte cam cum sta treaba, chiar am fost socata sa mi se confirmeze banuielile. Insa acum sa facem ce ma freaca lumea la cap tot timpul: sa vedem partea pozitiva a lucrurilor. :D Daca te uiti din partea aia a situatiei, este cool ca sunt invidiata si criticata. Cum e vorba aia, "If you're getting criticized, at least you're doing something." ceea ce inseamna ca viata mea nu-i chiar asa de stagnanta. Inseamna ca cineva da doi bani sa isi piarda cel putin o parte din timpul sau ca sa ma analizeze. 

Insa asta nu ma face sa nu ma enervez cand ma gandesc la situatie.

Asa. Acum sa trecem la partea mai buna a lucrurilor.

Sambata am fost la parcul cu camile. Am petrecut o dupa-amiaza draguta, cu foarte multe lucruri frumoase care sa-mi hraneasca ochiul. Camilele, decoratiunile, calaritul camilei lucruri si cadre care merita fotografiate. etc.

 

Duminica am schimbat peisajul, am fost la plaja. Nu sa fac baie, ci in plimbare. Am facut poze, m-am plimbat prin magazine si m-am inteles cu doua lucruri la sfarsitul zilei: o oja si o husa pentru telefon.

"Iesi afara, traieste un pic"

Aseara colindand internetul, am dat peste fotografii cu cupluri si dintr-o data m-a apucat asa o depresie incat am simtit ca ma sufoc in casa! Asa ca am decis sa ies... oriunde, numai sa ies. 
In 3 minute eram deja gata si am plecat spre capitala. 
Desi nu imi era dor de el, am sunat tipul din Nepal si ne-am intalnit.
Ne-am plimbat prin centru, am intrat la Starbucks iar stand acolo, el a adus vorba de un festival ceva care se petrecea un pic mai jos de unde ne aflam noi. Asa ca am mers la acolo. Era vorba despre un festival al berii, cu muzica live si lume muuuuulta.

Sincer m-am simtit bine. Extraordinar de bine, desi am fost cu o persoana care alta data mi se parea plictisitoare si in locuri de care ma plictisisem. Si parca atunci am simtit pentru prima oara intelesul citatului ala din titlu. 

Si ma bucur foarte mult ca am decis sa ies afara din casa. Uneori imi vine sa ma iau in brate pentru deciziile pe care le iau. Cele mai bune decizii le iau in fractiune de secunda incat lasa lumea cu gura deschisa si caracterizandu-ma nebuna. Lumea mediocra care traieste viata linear.

Dar ia sa ne gandim care ar fi fost situatia daca m-as fi gandit ca ar fi straniu sa ies la ora aia. As fi adaugat inca o bucata mare la depresia in care ma aflu,   nu as fi putut sa dorm si azi m-as fi trezit cu ganduri negre.

Asa plimbarea m-a facut sa uit de gandurile depresive, m-am simtit bine si am prins parca un gram de putere sa sper si sa vad partea mai buna a lucrurilor.

Deciziile sunt bune cand le iei la momentul potrivit fara sa te gandesti la ce zic altii.

Cerere in Casatorie Ideala

Sincera sa fiu, nici nu m-am gandit la asta pana acum. Adica nu in detaliu. Dar pentru ca cryptowang a postat despre asta, am zis ca n-ar fi rau sa ma gandesc si eu xD.

Deci cum as vrea sa fie? Habar nu am, sincer.
Poate in varful muntelui Everest dupa ce l-am urcat impreuna? In teleferic? In cabina unui Ferris Wheel? (unul din ala cum e in Coreea sau Japonia, ca in unul ca ala in care am urcat in vara asta nu-i o idee buna, eram aproape lesinata de frica sa nu se verse cescuta aia cu noi!). Sub cerul instelat cand stam amandoi si ne holbam la stele? Intr-o zi ploioasa sub umbrela? Intr-o barca pe vre-un lac la munte? Calare pe cal? Oooh! Asta-i idee buna! Amamdoi pe cal, el in spatele meu, imi ia mana intr-a lui, imi pune inelul pe deget si imi sopteste in ureche: "hai sa ne casatorim"! Cute <3

Cele mai multe fete viseaza la o cerere in casatorie dupa o cina romantica. Nu zic ca nu e dragut, dar eu nu m-as simti bine. In primul rand daca restaurantul este unul de lux as fi stresata de felul in care ar trebui sa folosesc tacamurile alea numeroase. In al doilea rand, sa speram ca mancarea nu-mi va face rau (in ultima vreme am probleme cu stomacul).In al treilea rand sper sa nu-mi ceara sa dansez ca nu ma descurc sa dansez in pereche. In al patrulea rand, sa nu fie muzica de saxofon ca aia imi provoaca o stare nervoasa si durere de cap! (peste celelalte trec cu vederea, dar asta pune varf!) Si bineinteles sa nu se puna intr-un genuchi! Nuuu! Nu-mi place! Habar nu am de ce, dar nu imi place!

Cam asa mi-as dori sa fiu ceruta, sau mai bine zis anuntata ca ne casatorim. :D

O Persoana

"Esti lipsita de viata...Esti pesimista. Nu esti o persoana realista dar nici visatoare, ai doar idealuri...cum sa spun eu...esti platonica. Nu reusesti sa-mi transmiti pofta de viata."



La care eu am tacut si am ascultat.

Si ma gandeam.... In primul rand ma gandeam ca are nevoie de un dictionar mai mult decat am eu nevoie. In al doilea rand, am inteles de ce zice ca sunt lipsita de viata. Pentru ca se intampla sa existe mari momente de tacere. Nu am ce discuta. Ea nu-si imparte gandurile si idealurile iar eu nu are rost sa mai vorbesc despre ale mele pentru ca mi-a zis de mai multe ori ca nu-i de acord cu ele.

Ea nu vrea sa recunoasca faptul ca am dreptate. E o persoana care nu vrea sa-si asume riscuri. Eu sunt o persoana care crede ca fara ati asuma riscuri nu ajungi nicaieri. Stie prea bine ca viata ei nu-i ceea ce si-a imaginat si stie ca nu se va schimba de la sine, dar nu-i dispusa sa faca nimic. Eu vorbesc clar despre lucrul asta, de aceea par ca sunt pesimista. Pur si simplu vad realitatea care chiar nu-i roz si nici nu ma prefac ca este. Eu sunt dispusa sa fac ceva pentru a schimba realitatea in asa fel incat sa ma multumeasca, iar ea imi zice ca sunt visatoare si indrazneata.

In al treilea rand, recunoscand ca ai toate defectele nu impresioneaza pe nimeni mai mult de doua secunde si nic nu te face deosebita. Ceea ce trebuie sa faci e sa incepi sa ti le repari. Iar reparatul vrea munca pe care ea nu-i dispusa sa o depuna.

Deci concluzia este ca suntem diferite. Atunci de ce ii mai acord atentie? Se pare ca a nu avea pe nimeni sa legi doua vorbe e mai greu decat a suporta pe cineva complet diferit de tine.

Ce ma deranjeaza de ceva vreme

Citatul de mai jos a fost luat dintr-o revista si tradus de mine:

Urmaresc rubrica dumneavoastra de multi ani si va felicit pentru raspunsurile de succes si parerile stiintifice. Cautam intotdeauna in rubrica dumneavoastra un raspuns pentru fiica mea, insa nu s-a intamplat sa citesc asa ca am luat decizia sa va scriu.

Deci fata mea cea mare (am doua) are 25 de ani si de mica era un copil foarte dificil, pretentios si incapatanat. Voia intotdeauna sa fie cum voia ea. Daca o refuzam,  se supara,nu ne vorbea pana cand noi nu mai rezistam si pana la urma, se intampla cum voia ea. Pe cat crestea cerintele ei deveneau tot mai dificile si tot mai dificile pentru noi sa i le indeplinim. Voia intotdeauna sa se imbrace cu imbracaminte scumpa si sa cumpere marci scumpe, ceea ce noi acasa nu am facut niciodata. Ii faceam insa gusturile ca sa avem capul linistit de murmurile ei. A terminat scoala cu nota buna si noi simteam ca din fericire, undeva merge bine. Nu aveam insa puterea economica sa o trimitem la studii in strainatate. Ceea ce ne temeam, s-a intamplat. Influientata de catre niste prietene ale ei, ne-a cerut sa o trimitem la studii in Anglia. Pentru mult timp ne-am certat pe tema asta, pana cand plansul ei ne-a induplecat. Am facut imprumut (in banca) si am trimis-o.A terminat cu greutate pentru ca a studiat ceva ce nu i-a placut prea mult. Poate ca au tras-o prietenele ei, pt ca acestea influenteaza mult viata ei. Cand s-a intors a inceput sa caute serviciu,pot sa spun cu  presiuni din partea noastra deoarece intotdeauna gasea cate o scuza.Tinea mortis sa-i cumparam masina noua si dupa multe certuri ne-a induplecat si ne-am luat in spate imprumuturi noi. Dupa ce a lucrat pentru putin timp, si-a dat demisia din cauza ca nu i-a placut deoarece, dupa cum insista, sefii erau apasatori.Am acceptat, chiar daca nu o credeam in totalitate. In ultimul timp a inceput sa iasa cu un tanar de varsta ei si pretentiile si cheltuielile ei s-au marit. Nu asculta de nimeni, este egoista, ne injoseste pe toti folosind inaltele ei studii ca fiind atotstiutoare. De 5 luni nu se intereseaza sa caute serviciu. Sta toata ziua in fata calculatorului si vorbeste cu prietenele ei, iar seara iese si se intoarce la miezul noptii. Cere bani incontinuu si nu poate sa opreasca marcile scumpe si calatoriile cu gasca ei. Si eu si sotul meu ne facem griji pentru ca nu mai stim ce sa mai facem. Sotul meu se gandea sa-i taiem banii, eu insa ma tem de tipete si certuri, mai ales de plansetele ei care ma fac sa ma simt vinovata. Chiar nu stim ce sa mai facem.Suntem in situatie grea, Asteptam raspunsul dumneavoastra.

Motivul pentru care am scris acest citat, nu e ca sa analizez situatia oamenilor astia (pt care sincer ma doare in cot), ci pentru ca revista cu pricina mi-a fost inmanata de catre ai mei sa citesc rubrica aceasta. Ai mei se regasesc in situatia asta! WHAT THE F****K?


Inteleg totusi unde au facut legatura si lucrul asta m-a socat enorm! Nu stiam ca gandesc asa despre mine!
Am fost asa socata de mai bine de o satamana, si m-am gandit si m-am tot gandit... Intamplarea asta imi schimba planurile de viitor.


Ai mei nu ma cred ca munca aia era un iad, cred ca m-au influentat altii sa ma duc la studii si ce sa studiez, iar faza cu imprumutul in banca pt colegiu nici macar nu a fost ideea mea, ei au venit cu ea! Si plus de asta, chiar daca mi-au zis ca ma pot intoarce la ce ora vreau acasa, se pare ca ii deranjeaza ora. Iar cumparaturile pe care le faceam, nu au vost vazute cu ochi buni nici ele. Plus faza cu calculatorul! Iii deranjeaza si aia.

Sincer cred ca intamplarea cu revista a fost norocul meu, ca sa-mi deschid ochii si sa nu ma las amagita. Chiar nu banuiam ce-i in mintea lor.  Am crezut ceea ce ei mi-au cerut sa cred. Am zis sa ma incred in ei pt ca-i familia mea etc.. Dar stiam eu de la bun inceput ca nu-s de incredere. De cate ori nu mi-am ascultat instinctul, am fost dezamagita. Nu stiu a cata oara imi zic asta.
Asa se intampla cand traiesti dupa regulile altora. Ar trebui sa am incredere in mine.


Intentionam sa scriu postul asta de cateva zile,dar nu am fost capabila. Scriind asta azi inseamna ca am trecut peste soc.

Intrebari

Azi e una din zilele alea in care ma simt confuza. Sincer, oare e ok sa visezi cu ochii deschisi? Si cat de mult visat e prea mult?
Ma intreb, ceilalti oameni cum isi fac planul de viata? Si daca nu si-l fac ei singuri, cum reusesc sa traiasca dupa planul altora si sa mai fie si fericiti?

Si cum faci sa simpatizezi oamenii? Si cum faci sa intalnesti oameni interesanti? Si cum faci prieteni?

Ma simt singura, dar de fapt eu sunt cea care indeparteaza oamenii de mine. De ce? Pentru ca pur si simplu mai bine ma simt singura decat in prezenta acelor oameni. As vrea sa ma pot imprieteni cu oricine si sa ma simt bine cu oricine. Cum sa fac asta?

Problema nu e ca nu intalnesc oameni... Atrag persoanele care ma calca pe nervi, iar cele care imi face placere sa fiu in prezenta lor ori nu-mi dau importanta, ori nu sunt in acelasi oras.

Cred ca stiu ce trebuie sa fac si unde e problema!

Random post

De ceva timp tot imi batea inima dupa niste bucle si asa ca m-am decis sa merg in sfarsit la coafor. Zis si facut!
M-am trezit de dimineata (cu greu), mi-am baut cafeaua si am taiat-o la coafor. Am cerut par permanent cu speranta ca-mi vor rezista buclele mai mult de 2 zile, insa nu voiam par cret. Am regretat comanda de cum m-am asezat in scaun si au inceput sa-mi puna bigudiurile. Voiam bucle mai mari, voiam par ondulat, NU CRET!
Anyway, dupa o ora jumate de paruit, m-am asezat iar in fata oglinzii, Imi venea sa plang, dar m-am abtinut, gandindu-ma ca nu ma dadusem cu rimel waterproof si era deajuns catastrofa din cap, nu mai aveam nevoie si de una pe fata. Si plus de asta, sunt fata mare si big girls don't cry.
Insa i-a fost mila ingerasului meu de mine si a facut ca dupa ce mi-a fost uscat parul, sa arate mult mai bine.

Cam asa arata:

Mie nu mi se pare ondulat si nici cret, ci ciufulit si incurcat. Si nu-i numai asta problema,"coafura" asta ma face sa arat mult mai in varsta. Muuuult mai in varsta. Poate ca nu a fost o idee buna sa-mi schimb poza de la profil pe facebook.. >.<


Si ca sa ma mai consolez un pic, m-am apucat sa-mi vopsesc unghiile. Bad idea! Voiam sa mi le fac un turcoaz deschis, dar nu mi-au iesit si m-am suparat pe oja. La gunoi a ajuns.
In final mi le-am vopsit rosii-coralii.

Cel putin unghiile sunt dragute ^_^

Intoarcerea fiicei ratacitoare

A trecut ceva vreme de cand nu am venit aici, desi hotarasem sa scriu in fiecare zi. Nu o pot face. De ce? Simplu: a face acelasi lucru pe fiecare zi pur si simplu nu poate incapea in logica mea. Cel mai mult si mai mult in lumea asta urasc rutina. Si asta ar fi si un motiv pt care mi-a luat atata timp sa vin aici, gandul ca 'trebuie' sa scriu pe fiecare zi.
Asa am mai invatat un lucru: sa nu mai promit in viitor ca voi face ceva zilnic.


Anyway, motivul pt care am decis sa scriu azi si nu maine sau poimaine este ca m-a lovit un gand.
Reciteam cele "100 De Cai Spre Fericire" pe blog la Jean si era o faza "Make a Thankgiving Visit". Si cum ma gandeam cui sunt recunoscatoare si pentru ce, am ajuns la concluzia ca unor persoane le multumesc din inima pentru unele lucruri, iar altora mai putin. Si aici m-a lovit gandul: oare mie cine imi este recunoscator? Exista careva pe lumea asta care este bucuros ca am trecut prin viata lor? Si oare pentru ce din ceea ce am facut imi este recunoscator? Oare ce impresie le fac oamenilor in general?
Oare ce gandesc astia din jurul meu despre mine? Mie imi dau impresia ca s-a intamplat sa intru in viata lor si 'trebuie' sa ma suporte. De ce am impresia asta? Pentru ca nu vad pe nimeni sa fie de acord cu ceea ce gandesc, in general.Nu ma astept (si nici nu as suporta) sa gandeasca toata lumea ca mine, dar parca prea ma judeca!

Si revenind la intrebarea initiala, oare cine o fi recunoscator ca am trecut prin viata lor? Si ce-o fi apreciind la mine? Tare as vrea sa stiu!

Nu vreau sa recunosc

Dar trebuie: Sincer, am crezut ca am puteri superumane, dar se pare ca nu mi-am cunoscut lungul nasului!

Oare cat sunt dispusa sa ma straduiesc? Vreau drumul cel usor, imi surade propunerea ce abia mi s-a facut, dar... ma intreb unde este curajul ala, mai mare ca al lui Fat-Frumos, pe care credeam ca-l am?
 Acum sa fim realisti, nu am nici o sansa...

Azi

M-am decis sa scriu pe fiecare zi. Poate si de mai multe ori in aceeasi zi. Poate ca mai bine ar fi sa postez numai seara.

Am mai realizat inca un lucru azi: Sunt ramasa in urma cu multe lucruri. De aceea tot azi ma hotarasc sa nu las pe maine ce pot face azi.

Si tot azi planuiesc sa incep sa ies afara. Nu ca nu as iesi, dar nu ies fara masina sau daca nu am ceva de cumparat.Dar ma simt mai in siguranta in spatele geamurilor (inchise) si cand se intampla sa merg pe jos (cativa metri de la parking la magazin) ma simt justificata in fata privirilor. De parca ar sti careva unde ma duc sau de parca ar fi nevoie sa dau explicatii cuiva de ce ma aflu in strada... -_-

Ce lucru cazut in cap! Auzi! Sa-ti fie frica de oameni! 0.o Poate ca daca as fi auzit pe cineva spunand lucrul asta, as fi ras in hohote si chiar as fi crezut ca nu este posibil, dar uite-ma in aceasta situatie!

Confuzie

Uite sunt in fata laptopului si nu stiu ce sa scriu... mai intai. Am nenumarate ganduri care-mi strabat mintea, dar nu stiu de unde sa incep. In primul rand chestia asta cu blogul nou.. asa mi-a venit. Am simtit ca nu are rost sa scriu in engleza. Nici romana nu o stiu prea bine si a trecut ceva vreme de cand nu m-am mai 'gandit' in romaneste.Poate ca nu era nevoie sa-mi fac alt blog, dar am simtit ca nu prea se lega. Poate ca e doar idea mea...

Sa incepem cu inceputul. in perioada asta sunt pusa pe schimbare. M-am hotarat sa-mi iau viata in maini si sa o planuiesc asa cum vreau eu. Nu mai vreau sa-mi zica nimeni cum sa-mi traiesc viata. Se pare ca pana la urma m-am facut inteleasa, insa nu-i usor sa fac ceea ce vreau eu. 

Sunt intr-o stare ciudata pt ca pe o parte vad dificultatile pe care le intampin, dar nici macar nu pot cade in depresie. Se pare ca speranta si convingerea ca totul va fi bine mi-a intrat bine in sange.

Aici vin si alte lucruri pe care le-am realizat. Stilul de viata pe care l-am avut in ultimii 3 ani si ceva m-a schimbat. Am realizat ca de fapt... mi-e teama de oameni. Nu am curajul sa ies pe strada, ma simt expusa in privirile oamenilor. Stiu ca de fapt nimanui nu-i pasa cine sunt si din moment ce au intors ochii in alta parte, au si uitat de existenta mea. Privirile ma fac sa ma simt neajutorata, amenintata.

Se pare ca perioada de acomodare cu noul stil de viata e mai dificila decat credeam.

Am mai realizat inca ceva... am nevoie de ajutor...moral si material. Insa... mai bine imi dau silinta sa ma ajut singura. Nu sunt dispusa sa platesc pretul ajutorului.

M-am hotarat.

Sa fac un blog nou si sa postez numai in limba romana. Uite asa m-am hotarat.
Pentru cei interesati de vechiul blog: casualfairytale.blogspot.com